Concursuri Triatlon

Trei români în finala mondială Ironman 70.3. Ce planuri au

Chattanooga - Ironman 70.3 World Championship 2017

Trei români vor lua startul în finala mondială Ironman 70.3, ce va avea loc duminică, 10 septembrie, în Chattanooga, Tennessee, Statele Unite. Aceştia sunt Mihai Vigariu, Mihai Bărăctaru şi Alex Toma. Nu sunt înscrişi la profesionişti, unde concurează atleţi precum Tim Don, Sebastian Kienle, Michael Raelert, Javiver Gomez, Tim O’Donnell sau Alistair Brownlee, ci la age grouperi, adică pe listele de sportivi amatori, grupaţi pe categorii de vârstă.

Mihai Vigariu va concura la categoria de vârstă 30-34 de ani, unde sunt înscrişi nu mai puţini de 366 de sportivi, iar Mihai Bărăctaru şi Alex Toma vor lua startul la categoria 25-29 de ani, unde sunt 238 de sportivi. Cifrele includ doar participanţii încadraţi la masculin, fetele apar separat, pe o altă listă.

Peste 3.000 de sportivi din întreaga lume vor participa la Ironman 70.3 World Championship. Cifra este impresionantă, dar şi mai spectaculoasă mi se pare următoarea: peste 130.000 de sportivi au participat în acest sezon la o cursă de calificare pentru această finală. Au fost peste 85 de concursuri, în ţări precum Australia, Germania, Africa de Sud sau Elveţia.

Participanţii la Ironman 70.3 World Championship vor avea între 18 şi 75 de ani şi vor reprezenta peste 70 de ţări. Mă bucur că România este una dintre ele şi o să-i urmăresc live pe sportivii români duminică, începând cu ora 15:20, ora României.

Mihai Vigariu – calificare în Bahrain

Mihai Vigariu - triatlon Callatis 2016 - foto Radu Cristi

Mihai Vigariu – triatlon Callatis 2016 – foto Radu Cristi

Mihai Vigariu a reușit o calificare spectaculoasă în finala mondială Ironman 70.3, după ce s-a clasat pe locul trei la categoria sa de vârstă la Half Ironman, în BahrainEl a reuşit astfel să se califice pentru a doua oară consecutiv în finala mondială de Half Ironman.  Anul trecut a fost singurul român care a participat la competiţia supremă a campionatului mondial Ironman 70.3, ce a avut loc în Australia, unde a avut o prestație solidă, reușind să se claseze pe locul 67 la categoria sa de vârstă (30-34 ani) și pe locul 242 din 2721 de sportivi ce au luat startul.

“Sunt mulţumit şi foarte încrezător în forma pe care o am acum”, a spus Mihai Vigariu.

“La mondiale concurenţa este foarte mare, acolo se strâng cei mai buni dintre cei mai buni. Trebuie să fiu realist, un TOP 10 la categoria de vârstă AMATORI este ceva din filme (încă!), dar îmi doresc foarte mult să obţin un rezultat cât mai sus la Campionatul Mondial, îmi doresc asta pentru mine şi pentru triatlonul românesc. Să demonstrăm că se poate. Cu o pregătire înţeleaptă, cu o planificare gândită strategic, cu o viziune pe termen lung şi cu o abordare atât ştiinţifică, dar şi pragmatică, se pot obţine rezultate”.

Proba forte: ciclism.

Mihai Bărăctaru – calificare în Scoţia

Mihai Baractaru – finish Campionatul Mondial Ironman 2015

Mihai Bărăctaru a reuşit calificarea în finală mondială Ironman 70.3 în Scoţia, la Ironman Edinburgh 70.3, la începutul lunii februarie. A concurat în condiţii vitrege, apă foarte rece şi cu valuri şi vânturi puternice la bicicletă, reuşind să se claseze pe locul 8 la categoria sa de vârstă, 25-29 de ani. În mod normal, n-ar fi prins finala, pentru că acestei categorii îi fuseseră repartizate doar trei sloturi (invitaţii) pentru Chattanooga, dar dintre concurenţii clasaţi înaintea lui doar locul patru a fost interesat de calificare.

Mihai Bărăctaru este singurul român care va participa şi anul acesta în finala mondială Ironman, ce va avea loc în data de 14 octombrie în Kailua-Kona, Hawai`i, Statele Unite.

“Consider că sunt destul de bine pregătit pentru Campionatul Mondial de Half-Ironman, deşi am continuat pregătirea pentru Kona. Pentru Campionatul Mondial de Half-Ironman nu mi-am propus nimic. Îmi doresc să prind o zi bună şi să performez cât mai bine”, a declarat Mihai Bărăctaru pentru Biciclistul.ro.

“Este greu de estimat ce performanţă voi obţine, deoarece traseul este destul de valonat, atât la bicicletă, cât şi la alergare. Sunt atleţi foarte bine pregătiţi din toate colţurile lumii şi este greu să estimez pe ce loc voi veni sau timpul pe care îl voi scoate. Voi încerca să respect strategia de cursă”.

Proba forte: alergarea.

Alex Toma – calificare în Turcia

Alex Toma - Ocean Lava Romania - proba ciclism

Foto: Radu Cristi

Alex Toma a obţinut biletul pentru finala mondială în Turcia, la sfârşitul lunii octombrie 2016, unde a trecut linia de finish după 04:20:49, timp care i-a adus locul 2 la categoria de vârstă şi mult râvnita calificare. Ce planuri are în Statele Unite: să treacă linia de finish sub 04h20min (vezi interviul cu Alex Toma de pe Biciclistul.ro).

Din păcate, Alex Toma are probleme cu bicicleta, chiar acum, când evenimentul a intrat în linie dreaptă.

“Din păcate, nu mai merge să schimb vitezele, nu merge să pun la încărcat bateria de la bicicletă! Sunt foarte îngrijorat, mă duc astăzi la service cu ea!”, ne-a spus Alex Toma.

“Forma în care mă aflu este bună, iar la acest concurs îmi propun să termin sănătos, cu zâmbetul pe buze şi să fiu convins că am dat tot ce am putut!”

Proba forte: înotul.

În ce condiţii vor concura cei trei

Proba de înot va avea loc în râul Tennessee şi are o lungime de 1,93 km, într-o singură buclă. Traseul va fi extrem de bine marcat, cu balize de ghidaj poziţionate la 100 de metri pe toată lungimea probei. Concurenţii vor înota în sensul acelor de ceasornic, având balizele pe partea dreaptă.

Ironman 70.3 World Championship - traseu inot

Proba de ciclism va avea o lungime de 90,1 km şi, aşa cum era de aşteptat la un asemenea nivel, va fi compusă dintr-o singură buclă. Nu este un traseu uşor, are o diferenţă totală de nivel de 1.039 metri!

Ironman 70.3 World Championship - traseu bicicleta

Organizatorii au filmat traseul din maşină şi au urcat pe YouTube un preview al probei de ciclism:

Proba de alergare va avea loc de o parte şi de alta a râului Tennessee şi va fi compusă din două bucle, la sfârşitul cărora sportivii vor fi parcurs 21 km cu o diferenţă de nivel de 297 de metri.

Ironman 70.3 World Championship - traseu alergare

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu