Concursuri Mountain bike

La ZIUA B cu cei mici. Natalia a câştigat locul 1!

Duminică i-am dus pe copii la ZIUA B, un concurs de mountain biking ce ar fi trebuit să aibă loc în luna aprilie, dar a fost amânat atunci din cauza ploilor torenţiale, care au făcut impracticabil traseul. De data aceasta, traseul a fost ok, dar canicula i-a afectat serios pe concurenţi, mai ales pe adulţi, care au intrat în competiţie mai spre prânz, nu dimineaţă, ca cei mici.

Doi dintre concurenţii adulţi au avut probleme din cauza căldurii şi au ajuns la spital. Unul dintre ei a fost externat, dar celălalt are o situaţie mult mai gravă şi se află în prezent la spitalul Floreasca. Are nevoie urgentă de sânge!

Click pe link, dacă doriţi să ajutaţi!

Nu contează ce grupă aveţi, mai important este să se strângă cât mai mulţi oameni care să doneze sânge.


Aventurile noastre la Ziua B

Am avut emoţii încă dinainte de a începe concursul. Maşina noastră este stricată, aşa că am fost nevoiţi să ne deplasăm pe biciclete până la pădurea Cernica. N-a fost mult de mers, cam şapte kilometri, dar a fost stresant, pentru că nu am putut circula doar pe trotuar, ci am fost nevoiţi să ne deplasăm şi pe şosea. Un stres în plus l-am avut la traversarea centurii Bucureşti, printr-un loc unde nu există trecere de pietoni.

Din fericire, am ajuns în siguranţă la locul de start, iar planul era ca eu şi Vlăduţ s-o însoţim pe Natalia. Nu puteam să mă împart în două, iar Vlăduţ a fost de acord să pedaleze în ritmul Nataliei.

“Tati, nu ne oprim la niciun un punct de hidratare, vreau să câştig azi”, mi-a spus hotărâtă Natalia înainte de start.

Natalia Nedelcu - inainte de start Ziua B 2017

“Îmi bate inima puternic”, mi-a spus Natalia, după ce crainicul a anunţat că mai este un minut până la start.

M-a amuzat înverşunarea ei, pentru că mi-am adus aminte de un concurs la care am participat acum doi ani, pe o vreme ploioasă, cu mult noroi, când a pedalat cu cel mai englezesc calm posibil. A făcut echipă cu Ioana atunci, care trăgea de ea să pedaleze mai repede, dar Natalia îi tot repeta ca se află acolo pentru a se bucura de cursă şi că nu contează cine câştigă.

Nu ştiu cât s-a bucurat de traseu Natalia, dar şi-a dorit să câştige la Ziua B, ceea ce s-a şi întâmplat. A ieşit pe locul 1 la categoria ei de vârstă, 5-8 ani, şi s-ar fi clasat pe podium şi la categoria 9-12 ani, pe locul 3.

 

Am început însă concursul cum nu se poate mai rău: Vlăduţ a luat o căzătură la puţin timp după start, când încă eram pe şosea. O cucoană i-a agăţat ghidonul şi a căzut peste el. I-a prins piciorul drept sub bicicleta ei şi a durat ceva până ne-am repus în mişcare, Vlăduţ era puţin şocat, îl durea genunchiul şi se abţinea cu greu să nu plângă. Natalia o luase înainte, dar pedala uşor, ca s-o ajungem din urmă.

După ce am trecut peste acest episod ne-am confruntat cu altul. Am greşit traseul. Intrasem în pădure, iar drumul o lua natural înspre dreapta, cu o urcare lungă de vreo 200 de metri. Atât Natalia, cât şi Vlăduţ au urcat-o pe bicicletă, fără oprire, în timp ce alţi copii s-au dat jos şi au făcut push bike. La capătul urcării a devenit evident faptul că am greşit traseul şi a trebuit să ne întoarcem. Dacă pe urcare eram în fruntea unui pluton numeros, la pe întoarcere am devenit ultimii şi a fost greu să facem depăşiri după ce am reintrat pe traseul corect, pentru că poteca era foarte îngustă şi nu aveai pe unde să te bagi. La cursele individuale, când mă confrunt cu astfel de situaţii, îi strig celui din faţă să-mi facă loc, mai ales dacă simt că pot pedala mult mai rapid decât el. Însă în cazul copiilor e cu totul altceva. Natalia nu avea curaj să anunţe că face depăşirea nici când era loc suficient, ce să mai vorbim de momentul în care ne aflam pe o potecuţă unde încăpea o singură bicicletă.

Traseul a avut însă 19 km şi au fost suficiente ocazii pentru depăşiri.

Am fost recunoscători pentru că o mare parte din concurs am pedalat prin pădure, la umbră. În zonele deschise soarele era nemilos, chiar dacă era încă dimineaţă şi îţi cam lua vlaga din picioare.

Ce m-a uimit la Natalia: aproape întreg concursul a pedalat în picioare! Îi tot spuneam să se mai aşeze în şa, mă asculta, dar după câţiva metri se ridica din nou. E adevărat, au fost multe zone denivelate, în care erai mai eficient dacă pedalai ridicat, dar îţi trebuie condiţie fizică bună şi forţă să faci asta. Vlăduţ a rămas în urmă nu de puţine ori! Nu se putea ţine după Natalia, care era mult mai agilă prin hârtoape şi zone denivelate.

Ghinioanele lui Vlăduţ nu s-au oprit odată cu accidentul de la start. A mai făcut şi pană, după ce i-a intrat ditamai cuiul în cauciuc, când mai aveam şapte kilometri până la finish. L-am lăsat acolo, pe loc, şi i-am spus să mă aştepte că mă întorc după el. Nu aveam cameră de rezervă la mine, m-am gândit s-o duc pe Natalia până la finish, unde speram să găsesc una.

Asta am şi făcut, dar săracul Vlăduţ m-a aşteptat o oră în soare, până ce am ajuns la el. I-am înlocuit camera şi împreună am decis să nu abandonăm concursul, cu toate că organizatorii erau acolo cu o maşină, pregătiţi să ne transporte până la finish.

De data aceasta, abandonul nu a fost o opţiune. Eram singurii concurenţi care mai rămăseseră pe traseu, am pedalat în linişte şi pace până la linia de finish, unde Vlăduţ şi-a primit medalia.

După ce ne-am înfruptat cu bunătăţile de la punctele de hidratare oferite de Riders Club (a fost senzaţională apa cu lămâie şi gheaţă!) ne-am urcat pe biciclete şi am luat-o înapoi spre casă. Încă şapte kilometril, de data asta pe un soare năucitor. Cred că bucata asta a fost şi partea cea mai dificilă a unei zile în care copiii au pedalat 14 km pe drum şi încă 19 în concurs.

 

 

Niciun comentariu

Lasă un comentariu