Concursuri Triatlon

Examen important pentru triatlonul românesc: Campionatul Balcanic de la Ruse

În perioada 8-9 iulie 2017 a avut loc Campionatul Balcanic de Triatlon de la Ruse, Bulgaria, unde România a avut o delegație numeroasă de sportivi. La categoria Elite nu am contat, dar copiii care vin din urmă ne dau mai speranţe că viitorii triatlonişti români vor avea un cuvânt greu de spus în competiţiile internaţionale. Am consemnat rezultatele sportivilor noştri, felicitări tuturor celor care s-au clasat în vârf, dar şi celor care şi-au depăşit limitele şi au înregistrat recorduri personale.

Categoria Youth, fete

La această categorie, sportivele au avut de înotat 300 de metri, proba de ciclism a fost de 7 km, iar cea de alergare 2 km. Au participat 36 de sportive, din România, Bulgaria, Turcia, Croația, Serbia, Macedonia și Grecia.

Andreea Iordache a câștigat locul 1 și este campioană balcanică la această categorie. A înotat 300 de metri în 05min07s, a pedalat 7km în 14min08s și a alergat 2km în 08min8s.

Veștile bune nu se opresc aici, am mai avut încă trei sportive în top 10. Locul 4 a fost obținut Andrea Matei Bobârnac, locul 6 de Sara Szabo, iar locul 8 de Casia Damian.

Campionatul Balcanic 2017 - Ruse - Youth fete

Categoria Youth, băieți

Aici nu am reușit să luăm podium, dar avem un sportiv clasat în top 10. Andrei Șendroiu s-a clasat pe locul 6 din 57 de sportivi. A înotat 300 de metri în 04min55s, la proba de ciclism a scos 12min33s pe 7 km, iar la alergare a avut 07min49s pe 2 km, înregistrând un deficit total de 1min52s față de câștigător.

Campionatul Balcanic 2017 - Ruse - Youth - baieti

Categoria Juniori, băieți

La această categorie au fost alte distanțe, mai mari: 750 de metri la înot, 20 km la ciclism și 5 km la alergare.

38 de sportivi au intrat în cursă, iar România a avut nu mai puțin de cinci sportivi în top 10!

Erick Rogoz s-a clasat pe locul 2, la 39 de secunde în spatele câștigătorului, un sportiv din Croația. Sportivul nostru a avut o prestație foarte bună: înot 11min38s, ciclism 31min22s, alergare 17min11s.

Erick Rogoz

Erick Rogoz

Ceilalți români: Alexandru Ion locul 4, Cristian Tranulea locul 5, Ștefan Troancă locul 6, Andrei Chiș locul 8. Bravo băieți!

 

Campionatul Balcanic 2017 - Ruse - Juniori - baieti

Proba de Aquatlon

Aici au existat trei probe: alergare/înot/alergare, 2,5km-1.000 metri-2,5km.

În concurs au intrat 14 sportivi, de la juniori și Elite.

Erick Rogoz s-a clasat pe locul 2, Andrei Chiș pe locul 3, iar Adrian Morar pe locul 5.

Campionat Balcanic 2017 - Ruse - Aquatlon

Categoria Elite, concursul de triatlon

România a avut doi sportivi la această categorie, pe Alex Toma şi Alex Diaconu. În total au fost 17 concurenţi, care au avut de înotat 750 de metri, de biciclit 20 km şi de alergat 5 km. Alex Toma s-a clasat pe locul 11, la o diferenţă de 6min17s faţă de câştigător. Alex Diaconu a fost descalificat, din cauză că a alergat patru tururi în loc de cinci.

Din păcate, Alex Toma n-a reuşit să repete cursa foarte bună făcută la Ocean Lava România, unde a reuşit o medie de 41,4km/h pe o distanţă de 90 km. La Ruse, el a scos doar 36,4km/h pe distanţa de 20 km.

Campionat Balcanic 2017 - Ruse - Elite

You Might Also Like

Niciun comentariu

Lasă un comentariu