Blog

Nestea cu aromă de eşapament

Ca aproape în fiecare dimineaţă din timpul săptămânii, şi azi am plecat spre job cu bicicleta pe traseul Sp. Pantelimon – Obor – Ştefan cel Mare – Perla – Dorobanţi – Aviatorilor – Piaţa Presei.

Pe la Obor era trafic aglomerat rău, nu puteam depăşi maşinile care aşteptau nici pe dreapta, nici pe stânga. Chiar în faţa mea se afla un microbuzo-autocar, adică nici autobuz, că era prea mic, nici microbuz, că era mai mare. Şi pe spate avea o reclamă refreshing la Nestea, de ţi se făcea sete numai când te uitai la ea.

Băi, dar scotea o fumoacă maşina aia de ţi se întorcea stomacul pe dos. Câteva minute, până s-a pus în mişcare coloana şi am avut pe unde s-o depăşesc am inhalat la greu gaze. Mă simţeam ca un aurolac.

Dacă m-ar întreba cineva ce-mi displace cel mai mult la mersul pe bicicletă în Bucureşti – căci sunt şi lucruri care-mi displac – apoi,  asta e, fumul de eşapament de la maşini. Avem poluare la greu chiar dacă Bucureşti este capitală, iar România se află în Uniunea Europeană, chiar dacă prin centru poţi vedea expoziţie de maşini de ultimul răcnet, prin oraşul ăsta circulă şi nişte antichităţi de pe timpul lui Stalin, care lasă numai fum negru în jurul lor şi care îţi scurtează viaţa cu cinci ani.

Acum, stau şi mă întreb, oare ce-i mai nociv, să fumezi sau să mergi cu bicicleta prin Bucureşti? Voi ce credeţi?

Comentarii

You Might Also Like